Intr-un parc din orasul meu
Exista in el mereu
Un tei batran
Un tei atat de mare
Incat cred ca la vazut
Si pe Mihai Viteazu
Si langa acest tei batran
La o aruncatura de bat
Mai era si un nuc
Care parca era frate de cruce
Cu el
Si cum ii mergea unuia asa ii mergea si celuilalt
Si nu era zii in care unul dintre ei
Sa nu fie plin de pasarele cantatoare
Dar intr-o zii intr-o cumplita iarna
Maretul tei i-si pierdu o imensa ramura
Pierduta sub a zapezi apasare
Si venii primavara din nou
Si coroanele pomilor inflorira
Numai teiul saracul cu cate-va crengute
Incerca sa retina viata in trupul sau vested
Dar vita nu e un lucru ca sa-l tii in buzunar
Si nu trecu mult si aceasta incepu sa se surga
Usor usor din trupul vested dar inca maret
Si nu trecu mult si tovarasul sau nucul
Se transforma ca nici odata
Frunzele i se ingalbenira coroana sa
Alta data maiestuasa se transforma rapid
Intr-o adunatura de crengi uscate
Parca adunate si puse la olalta
Si nu trecu mult si teiul fu’ taiat
Urmatorul era nucul
Dar inca incercau sa il salveze
Iau dat ingrasaminte
Iau dat insecticide
Dar nici un rezultat
Si trecu un timp in care soarta ii era decisa
-Va fii taiat a putrezit!
Dar parca nuc-ul insasi i-si pierdu-se
Puterea de a traii
Dar intr-o zii pe furis
Parca ascuns de toti pana atunci
Rasari din trunchiul decimat de lamele drujbei
fioroase
Al maretului tei care nu sa lasat doborat
O tanara crenguta
Verde si dornica de a lua viata de la inceput
Si parca ca un indemn
Pentru vechiul prieten sa nu il paraseasca
Inverzea mai tare pe zii ce trecea
Devenind un copacel frumos
Si ca printr-un miracol
Ca printr-o fantezie
Nucul incepu a-si revenii
In ciuda faptului ca in ce-a mai mare parte era uscat
Crengute noi ii rasarira din trunchiul firav.
Si astfel la ani si ani de la intamplare
Cei inca mai strajuiesc in parc
Parca veghind, parca vorbind
De tot ce au vazut
De toate prin care au trecut.
